În acest an, sărbătoarea copiilor de pretutindeni ne-a găsit în aceeași stare de alertă în care ne aflăm de aproape trei săptămâni; în plus, parcă și instabilitatea vremii îndeamnă să rămânem prudenți, așa cum deja ne-am obișnuit.

Dacă în urmă cu un an ne bucuram de serbarea pregătită de micuții care activează la Centrul de tip after-school “Sfântul Martin” din Ioaniș și eram alături de “copiii noștri”, admirându-le seninul din priviri, puritatea din glasuri și zâmbetele sfioase pe alocuri, acum putem doar să le transmitem că ne gândim la ei, că le urăm cel mai sincer “La mulți ani!” și că le mulțumim încă o dată pentru ineditul oferit cu atâta dragoste atunci, nădăjduind într-o revedere care să ne reamintească o dată în plus de sufletele de copil pe care le purtăm la fiecare pas. 

În acest an, noi am fost COPIII, noi ne-am simțit privilegiați de priviri și strângeri de mână primite de la seniorii noștri, rezidenți ai “Casei Frențiu”, de cuvinte timide, dar sincere care ne-au arătat că suntem și noi, personalul de la centrul rezidențial, în gândurile lor de grijă: “Până la cât rămâi azi cu noi?”, “Ce-ți fac copiii? Ai mei sunt mari deja, am și nepoatele mari ca tine!”... În ochii lor, toți suntem copii și mulți dintre “bunicii” noștri au ales să petreacă timp povestind cu noi; alții s-au dedicat lecturii, citind cărți cu un conținut valoros, istoric chiar, însă și actual totodată, prin abordarea redactată de autor. Cât de plăcut sufletului este să vezi mâini muncite colorând chipuri vesele de copii, mâini care răsfoiesc pagini spre o continuă informare și delectare prin cititul clasic, nedemodat și neatins de tehnologia care cere parcă prea multă minuțiozitate...

Avem lângă noi, la “Casa Frențiu”, persoane vârstnice care ne-au oferit dragoste, fiind lucrul pe care, poate, îl știu face cel mai bine în aceste vremuri în care și noi avem nevoie să ne simțim copii, să ne simțim înțeleși și acceptați așa, cu toate stângăciile care poate apar în activitățile noastre! Și cât de frumoși sunt “bunicii” noștri, atunci când zâmbesc și când împărtășesc cu noi timp și gânduri care ne mai alungă dorul pe care îl purtăm, la rândul nostru, pentru bunicii pe care, unii dintre noi, nu îi mai avem lângă noi!