Prima zi a stării de alertă a însemnat, pentru unii dintre noi, ultima zi a unui subcapitol din “normalitatea” impusă de restricțiile pandemiei; astfel, parcă mai pierduți prin propriile gânduri, cu o vreme plăcută și caldă care îndemna la dialog, am “savurat” puțin mai mult fiecare moment din timpul alocat distribuirii hranei beneficiarilor noștri.

Au fost multe zile, multe porții, multă grijă; și, dacă cei mai mulți dintre ei sunt dependenți de sprijinul nostru, noi ne-am simțit azi, parcă mai mult ca niciodată, mai “legați” de fiecare în parte.

A fost o stare de urgență prin care am trecut împreună, atât cât a fost posibil... Fiecare zi a avut “ceva” care rămâne, dincolo de măști, mănuși, distanță fizică; fiecare zi a avut suflet, emoție și viață.

Va începe o nouă săptămână, cu alte reguli care ne cer să ne adaptăm din mers, să avem răbdare, dar și doze de optimism pe care să le “distribuim” celor sărmani, singuri și flămânzi; încă un pas spre revenirea timidă care s-ar părea că se zărește undeva, în fața noastră, deși, în acest moment, nu se distinge aproape deloc drumul pe care îl vom bătători...

Însă știm sigur că, privind în urmă, revedem zâmbetele senine și privirile încărcate de recunoștință, reauzim mulțumirile rostite cu glasurile tremurânde pe care le păstrăm înăuntrul nostru și din care ne vom lua energia când ne vom simți obosiți și depășiți de situație.

Alegem totuși să privim înainte și să îi încurajăm în continuare pe beneficiarii noștri; știm deja (și noi, și ei) că vom fi tot împreună, chiar dacă va fi - din nou - dificil să acceptăm că suntem la un alt început de drum, unul însă care este presărat cu “semințe” din care va trebui să renaștem la un moment dat, într-o altă “normalitate”, poate una mai potrivită nevoilor noastre: cu mai puțină teamă, cu mai puțin frig, cu mai puțină singurătate și cu mai puțină foame... dar cu mai mult sprijin, cu mai multă speranță, cu mai mulți oameni care să aibă mai multă grijă de cei din jurul lor și de ei înșiși...