În așteptarea Învierii...

18 aprilie 2025

În prima parte a zilei de azi, 18 aprilie a.c., am avut bucuria unei vizite la „Casa Frențiu” care a adus lumină și tihnă în sufletele celor prezenți.

Doamna Miorița Săteanu, însoțită de doamnele Lucia Ciobanu ,  Floare Bernad,  Florica Mera,  ElenaHeteș ,  Nela Axinte, Elena Boneta, domnul  Pascu Heteș și micuța  Natalia Mendrea au creat o atmosferă de reflecție și comuniune spirituală.

Întâmpinați de părintele capelan Valentin Ilea și de Teodora Boda, asistent social principal, oaspeții noștri au prezentat un scurt istoric al drumului parcurs de Isus pe Golgota, moment presărat nu doar cu date teologice ci și cu sensibilitate, dovedindu-se a fi o formă de mărturisire a credinței.

Au fost recitate poezii, au fost cântate pricesne, au fost rostite gânduri frumoase pentru rezidenții centrului. Toate acestea au constituit un cadru de introspecție și regăsire interioară, punându-ne nouă, celor prezenți, sufletul într-o vibrare spirituală profundă.

Mulțumim pentru șansa de a petrece acest timp împreună, împărtășind trăiri și emoții irepetabile!

Teodora BODA
Asistent social principal

Vezi alte noutăți

18 aprilie 2025
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători creștine. La Centrul de Informare și Consiliere pentru Refugiați Oradea (CICRO), din cadrul Asociației Caritas Eparhial Oradea, a devenit deja o tradiție frumoasă să organizăm o expoziție de desene și lucruri realizate manual de către copii în ajunul sărbătorii luminate a Paștelui.
17 aprilie 2025
Am avut bucuria de a avea alături de noi la „Casa Frențiu” pe Preasfinția Sa, Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, astăzi, 17 aprilie a.c..
16 aprilie 2025
Caritas Eparhial Oradea a organizat și anul acesta, în perioada 16 martie – 13 aprilie 2025, colecta de alimente „Deschide uşa inimii tale!”,
Mai multe noutăți