Don Antonio Rossi a sădit, mai întâi, credința în mintea oamenilor, după absolvire, ca om al literelor responsabil fiind de revista diecezană. Apoi, cu o profundă pasiune pentru formarea spirituală a credincioșilor încredințați spre păstorire, a clădit catedrale în sufletele lor.

După ieșirea la pensie, s-a dedicat operelor de caritate pentru Biserica din est. Astfel, a înființat Associazzione Chiese dell’est, al cărui președinte a fost pentru mulți ani, până când sănătatea i-a permis.

Mulți dintre noi ar putea să povestească una sau mai multe ocazii în care au avut parte de un bine de la Don Antonio sau au văzut binele pe care l-a făcut.

Proiectele pe care Don Antonio le-a inițiat și continuat în România sunt multe și variate: plecând de la ajutorarea seminariștilor pentru a putea să urmeze seminarul, ajutor pentru preoți, ajutor pentru familiile sărace, adoptarea unor copii la distanță, asigurarea unei mese calde pentru cei mai neajutorați, ajutorarea unor copii care aveau nevoie de tratamente.

Au fost proiecte și de infrastructură: case pentru familiile care nu puteau să-și construiască singuri un cămin, grădinițe, centre de zi pentru copii și biserici, pe tot cuprinsul României.

În ceea ce ne privește pe noi, ca asociație, Don Antonio Rossi ne-a fost aproape în multe proiecte: masa caldă pentru oamenii străzii, ajutor pentru familii sărace și ajutor pentru preoți.

A înțeles nevoia noastră de a avea și structuri care pot susține proiectele noastre. Astfel, a contribuit, prin Associazzione Chiese dell’est, la construirea Centrului Social ”Maria Rosa”, la construirea și finalizarea Centrului Rezidențial ”Casa Frențiu”, la construirea Centrului de tip After Scool ”Sfântul Martin” de la Ioaniș, și la construirea blocului pentru familii tinere care ies din orfelinat, Blocul D.A.R. (Don Antonio Rossi).

Pentru toate acestea, în numele asociației, îi mulțumim.

În nume personal, regret că nu voi mai putea avea parte de acele momente în care i-am fost alături, nu foarte multe, adevărat, distanța fiind mare, momente care au fost pentru mine ocazii nesperate de a mai învăța ceva de la un OM, un om de litere, PREOT, ziditor de suflete și CTITOR, constructor de biserici și edificii dedicate carității. Și, ceea ce este mai important, îmi vor lipsi momentele de rugăciune: fie doar noi doi, fie comunitare.

Don Antonio Rossi l-a servit pe Domnul, Biserica și pe aproapele, cu toată ființa sa, cu umanitatea sa, cu caracterul său, cu competențele sale și cu înțelepciunea sa.

Nu te voi uita niciodată, dragă părinte Antonio și promit, încă odată, că de fiecare dată când pașii mă vor duce prin Italia voi trece să te văd, acolo unde mi-ai arătat că vei fi depus.

Roagă-te din Cer pentru mine și eu mă voi ruga pentru tine la toate liturghiile așa cum am făcut și până acum.

La revedere, Don Antonio!

p. Olimpiu