O parte dintre membrii Trupei „Prieteni pentru un zâmbet”
a Asociației Caritas Eparhial Oradea au participat la Festivalul EduFest,
organizat anual de tinerii din Academia de Leadership EduBiz,
desfășurat în Parcul 1 Decembrie, sâmbătă 18 septembrie, a.c.. Acest eveniment țintește să creeze un spațiu comun de întâlnire și interacțiune între tineri, elevi, studenți și organizațiile orădene, cu scopul promovării voluntariatului.
Voluntarii clovni au oferit celor interesați informații referitoare la activitățile de voluntariat din cadrul asociației, despre modul în care pot deveni voluntari clovni, le-au arătat chiar și tehnicile pe care le folosesc în realizarea baloanelor, au împărtășit cu ei reguli de care este necesar să se țină cont în arta voluntarului clovn, oferindu-le baloane modelate atât copiilor care au trecut prin parc, cât și tinerilor prezenți la eveniment.
Totodată, au fost oferite pliante și informații despre oportunitățile de voluntariat din cadrul asociației, accesibile orădenilor de toate vârstele care își doresc să se implice pentru sprijinul comunității (cantina socială, dușuri sociale, colecte de alimente, etc.).
Mulțumim voluntarilor care și de această dată au făcut posibilă participarea asociației la acest eveniment!
Mulțumim Asociației EduBiz
pentru invitația și oportunitatea de a participa la Festivalul EduFest
și de a ne putea promova, și anul acesta, oportunitățile de voluntariat!
Patricia PELE
Coordonator