Rugăciunea, dialog cu Dumnezeu

3 decembrie 2023

Propunerea noastră este aceea de a se spune rugăciunea înainte de prânz sau înainte de cină, atunci când toţi membrii familiei sunt împreună. Adunaţi în jurul mesei, se aprinde o lumânare, în timpul unei săptămâni se aprinde aceeaşi lumânare; acesta este gestul care spune că a început rugăciunea: lumina indică o prezenţă invizibilă, dar reală, oaspetele atât aşteptat de noi, Isus, care este mereu prezent atunci când doi sau trei sunt adunaţi în numele lui.

Lumânarea aprinsă va fi pusă în mijlocul mesei în aşa fel încât toţi să o poată vedea cum arde şi, împreună, vor face semnul crucii, se va citi textul biblic şi meditaţia care urmează (reflecţia), rugăciunea „Tatăl nostru” şi încheierea.

Duminică, 3 decembrie 2023

În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Spiritului Sfânt. Amin.

Text biblic:
Din Evanghelia lui Luca: „În acest ceas, El S-a bucurat în Spiritul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta bunăvoinţa Ta. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere. Şi întorcându-se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! Căci zic vouă: Mulţi prooroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit” (X, 21-24)

Reflectăm:
„Câte persoane îşi cheltuiesc viaţa în căutarea succesului, al banilor, al puterii; ba chiar şi noi adesea ne ostenim pentru ceva ce ni se pare important, uneori atât de vital încât dacă nu ajungem la lucrul acela rămânem cu un gust amar în gură.
Din fericire logica lui Dumnezeu este diferită! El alege pe cei care nu merită şi sunt incapabili, pentru a-i încununa de glorie, pe cei mici şi fără apărare, cărora să le încredinţeze înţelepciune divină. Dacă faima lumii premiază pe puţini şi pentru puţin timp, Harul lui Dumnezeu se oferă tuturor şi pentru totdeauna”.

Tatăl nostru...

Am cerut lui Dumnezeu….
Am cerut lui Dumnezeu bogăţia de a poseda totul: m-a făcut sărac, pentru a nu fi egoist.
Am cerut puterea pentru ca oamenii să aibă nevoie de mine: El mi-a dat umilinţă, ca eu să am nevoie de ei.
Am cerut lui Dumnezeu lucruri pentru a mă putea bucura de viaţă: mi-a lăsat viaţa, pentru a putea aprecia toate lucrurile.
Doamne, nu am primit nimic din ceea ce am cerut, dar mi-ai dat tot ceea ce aveam nevoie, aproape împotriva voinţei mele. (Kirk Kilgour)

Propunere practică:
Voi încerca, cu umilinţă, reconcilierea cu cel cu care sunt supărat.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie. Amin.

Vezi alte noutăți

12 februarie 2025
În fiecare zi, la Centrul rezidențial „Casa Frențiu", desfășurăm cu beneficiarii activități recreative și de socializare prin care încercăm să păstrăm atmosfera familială existentă în centru.
31 ianuarie 2025
Ultima zi lucrătoare a lunii este aproape mereu o bucurie pentru beneficiarii cantinei sociale. Mult așteptatul desert pe care îl oferim aniversaților lunii în curs aduce de fiecare dată zâmbete, îmbrățișări și urări de bine. Și astăzi, 31 ianuarie a.c., a fost la fel.
30 ianuarie 2025
Centrul social „Maria Rosa” din Oradea a găzduit joi, 30 ianuarie 2025, Ziua Voluntarului Caritas, a XIX-a ediție, sub motoul „Voluntar zi de zi”.
Mai multe noutăți
Share by: