Propunerea noastră este aceea de a se spune rugăciunea înainte de prânz sau înainte de cină, atunci când toţi membrii familiei sunt împreună. Adunaţi în jurul mesei, se aprinde o lumânare, în timpul unei săptămâni se aprinde aceeaşi lumânare; acesta este gestul care spune că a început rugăciunea: lumina indică o prezenţă invizibilă, dar reală, oaspetele atât aşteptat de noi, Isus, care este mereu prezent atunci când doi sau trei sunt adunaţi în numele lui.

Lumânarea aprinsă va fi pusă în mijlocul mesei în aşa fel încât toţi să o poată vedea cum arde şi, împreună, vor face semnul crucii, se va citi textul biblic şi meditaţia care urmează (reflecţia), rugăciunea „Tatăl nostru” şi încheierea.

În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Spiritului Sfânt. Amin.

Din Evanghelia lui Luca: „Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui; Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Isus. Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale. Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? Iar Isus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre? Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă? Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta. Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.” (Lc, 5, 17-26)

Imaginați-vă scena: paraliticul și prietenii săi au parcurs o călătorie dificilă, cu neliniște în suflet și disperare fără sfârșit în ochi. Când ajung, însă, nu pot intra. Dar nimic nu le poate opri credința: se urcă pe acoperiș, demontează țiglele și, cu mâini tremurânde, își coboară prietenul în fața lui Isus. Această scenă este ca o imagine a speranței care se sprijină pe mâini de sacrificiu și prietenie. Și noi, ce suntem dispuși să facem pentru cei pe care îi iubim? Adesea, Domnul ne cheamă să facem un pas în plus, să nu ne lăsăm descurajați de obstacole, ci să căutăm o cale de urcare, poate una neobișnuită, pentru a depăși barierele care par de netrecut. Isus vede această credincioșie curajoasă și răspunde nu doar cu vindecarea fizică, ci și cu iertarea păcatelor, dând o viață nouă. Postul Crăciunului ne încurajează să ne deschidem inimile, să avem încredere precum acești prieteni, gata să depășim acoperișurile neîncrederii, ale oboselii noastre. Atunci și noi putem experimenta „lucruri minunate” în viața noastră.

Tatăl nostru...

Maria, Mama lui Isus și Mama noastră, tu care cunoști căile către inima Fiului tău, învață-ne încrederea și speranța. Ghidează-ne în călătoria noastră, pentru ca și noi să-i aducem pe alții în fața ta cu credință vie. Amin. Maria, Mama lui Isus și mama noastră, tu care cunoști căile pentru a ajunge la inima Fiului tău, învață-ne încrederea și speranța. Ghidează-ne pe drumul nostru, ca și noi să-i aducem pe alții în fața ta cu credință vie. Amin.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie. Amin.