Adunarea Generală a Confederației Caritas România s-a întrunit la Oradea, în zilele de 25-26 aprilie a.c.. După masa de prânz, a avut loc deschiderea Adunării, prin cuvântul părintelui Gheorghe Dunca, președinte. Au participat, la deschiderea lucrărilor, PSS Virgil BERCEA - Episcop greco-catolic de Oradea și PSS László Böcskei - Episcop romano-catolic de Oradea, care au adresat un mesaj organizațiilor Caritas. A urmat prezentarea membrilor Adunării Generale și activităților organizațiilor Caritas, diecezane și eparhiale, astfel încât Preasfințiile lor să cunoască îndeaproape activitatea socială a Bisericii în România.
În continuarea lucrărilor, prezentarea principalelor rezultate obținute în 2022 și prioritățile pentru 2023 ale Confederației Caritas România au fost prezentate de Doina Crângașu - Director executiv și Thomas Hackl - Director Program Național pentru Situații de Urgență.
A urmat Sesiunea statutară, unde s-a aprobat ordinea de zi; prezentarea raportului de activitate/ 2022; prezentarea raportului de venituri și cheltuieli /2022; bilanțul financiar/ 2022; raportul cenzorului/ 2022; discuții și vot pentru aprobarea acestora.
În partea a doua a întâlnirii a fost prezentat Planul de Activități pe 2023; Bugetul pe 2023; Discuții și vot pentru aprobarea acestora.
În ziua a doua, după celebrarea Sfintei Liturghii, la Seminarul Teologic ”Sfinții Trei Ierarhi” au fost discutate direcții/ proiecte prioritare în anul 2023 pentru organizațiile Caritas; identificarea temelor comune; modalități de adresare a acestora prin confederație&resurse și alte teme propuse de directorii Caritas.
____________________
Caritas România reunește 10 organizații membre ce acționează în peste 30 de județe din România prin programe proprii de asistență socială, îngrijire la domiciliu, servicii medicale, programe socio-educative, suport pentru persoane cu dizabilități, asistență anti-drog și intervenție în caz de calamitate.
Organizațiile au autonomie în ceea ce privește activitățile de vizibilitate, strângere de fonduri și comunicare în comunitate, fiind însă implicate și în programe și campanii naționale derulate împreună cu Caritas România. Cele 10 organizații sunt:
Caritas Arhidiecezan Alba-Iulia; Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj; Asociația Caritas București; Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj; Centrul Diecezan Caritas Iași; Asociația Diecezană Caritas Greco-Catolic Maramureș; Caritas Catolica Oradea; Caritas Eparhial Oradea; Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și Federația Caritas a Diecezei Timișoara.