De aproape un an de zile, prin Centrul de Informare și Consiliere pentru Refugiați Oradea (CICRO), reușim să avem un contact permanent cu persoane refugiate care s-au stabilit în Oradea, pe termen mediu și lung. Avem înregistrate în prezent 135 de familii de care personalul centrului se ocupă. Tot atâtea povești de viață, tot atâtea nevoi, solicitări de sprijin și ajutor concret oferit prin serviciile de asistență socială, prin programele educaționale dezvoltate de centru și prin consilierea psihologică pe care le oferim la centru.

Ne bucurăm când vedem că eforturile noastre sunt încununate de aprecierile beneficiarilor serviciului nostru. De momente emoționante am avut parte și când o familie formată din doi adulți și trei copii a venit să își ia “Rămas-bun!” de la noi, ei mutându-se, ulterior, în Canada.

Această familie a fost beneficiară CICRO din 20 iunie 2022 până la începutul lunii martie 2023. Cel de-al treilea copil al familiei s-a născut aici, în Oradea. Dacă, inițial, această familie a fost susținută prin înscrierea la un medic de familie, apoi au primit vouchere, scutece, produse de igienă și scaun pentru mașină pentru micuța lor nou-născută. Tatăl copiilor a lucrat pe post de electrician, astfel că au reușit să se redreseze, parțial, financiar. Copiii mai mari au fost nelipsiți de la activitățile centrului nostru: “Copiii noștri, pur și simplu, alergau la activități. Au început din nou să zâmbească, să știe că au copilărie, că nu sunt alungați din copilărie.” – ne-a mărturisit beneficiara noastră. “Când am aflat despre școala deschisă de Caritas, tabăra de vară pentru copii, pentru noi a fost ca o binecuvântare. Parcă ne scufundasem într-un întuneric când războiul, într-o clipă, a distrus toată viața noastră obișnuită din orașul Sumy, Ucraina. Aș dori să-mi exprim recunoștința față de oamenii care au lucrat pentru noi de la început și pe care nu-i cunosc, căci sunt undeva în culise, nu-i văd, dar ei sunt. Am devenit motivați să ne trezim dimineața și să nu ne simțim singuri.” - ne-a mai zis această mămică, cu glasul tremurând de emoție și cu o recunoștință fără margini cuprinsă în privirea ei înlăcrimată.

Ne-am despărțit de ei cu zâmbetul pe buze, ne-am strâns mâinile și ne-am îmbrățișat. Nu știm dacă și când se vor mai intersecta drumurile vieților noastre, dar știm că vom rămâne unii în sufletele celorlalți. Ne-au oferit o fotografie prin care ne mulțumeau că am fost călăuza lor, că am reaprins lumina stinsă de un război nedrept: „Am simțit cât de importante sunt societatea și oamenii din jurul tău. Precum lumânarea. Când ea se stinge și nu mai arde, în jurul ei trebuie să fie oameni cu lumină, care să o ajute să ardă din nou.”

Una dintre cele mai mari bucurii ale noastre este aceea de a vedea că am reușit să fim alături de cei vulnerabili, de cei dezorientați, de cei încercați de disperare și de teamă. Mai mult, am trecut împreună prin aceste stări și astfel a fost posibilă redobândirea liniștei, echilibrului, speranței, încrederii că îndrăznind să cerem ajutor deja facem primul pas pentru reconstruirea unei vieți noi, ferită de alarme de război, de teroare, de frig și întuneric.