Materiale de protecție primite în dar

24 aprilie 2020

Asociația Caritas Eparhial Oradea a primit cu titlu gratuit, de la Asociația Serviciul Internațional de Salvare a Copiilor, Filiala Oradea: măști FFP2, măști chirurgicale, măști plexiglas, mănuși de protecție, șepci de protecție, soluție dezinfectantă, combinezoane de protecție și ochelari de protecție.

Toate acestea sunt necesare bunei desfășurări a activității în Centrul Rezidențial ”Casa Frențiu”, precum și pentru pregătirea și livrarea mesei calde beneficiarilor Cantinei sociale ”Maria Rosa”.

Sprijinul oferit facilitează bunul mers al activităţilor tocmai prin faptul că, simţindu-ne protejaţi, înlăturăm griji şi riscuri suplimentare care ne îngreunau sarcinile cotidiene.

Suntem recunoscători pentru bunăvoinţa acestei asociaţii care, deşi se confruntă cu dificultăţi generate de această stare de urgenţă, oferă totuşi ajutor celor care, asemenea lor, încearcă să lase, în urma lor, lumea puţin mai bună, prin sprijin concret şi eficient, acolo unde este nevoie.

Mulțumim din suflet donatorilor și Domnul să binecuvânteze tot ceea ce fac pentru copii!

Caritas Eparhial

Vezi alte noutăți

18 aprilie 2025
În prima parte a zilei de azi, 18 aprilie a.c., am avut bucuria unei vizite la „Casa Frențiu” care a adus lumină și tihnă în sufletele celor prezenți.
18 aprilie 2025
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători creștine. La Centrul de Informare și Consiliere pentru Refugiați Oradea (CICRO), din cadrul Asociației Caritas Eparhial Oradea, a devenit deja o tradiție frumoasă să organizăm o expoziție de desene și lucruri realizate manual de către copii în ajunul sărbătorii luminate a Paștelui.
17 aprilie 2025
Am avut bucuria de a avea alături de noi la „Casa Frențiu” pe Preasfinția Sa, Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, astăzi, 17 aprilie a.c..
Mai multe noutăți