Recunoștința aduce o pace liniștitoare și așa cum este spiritul acestei pagini militez pentru normalitatea care ne face să înțelegem cauza dorului provocat de pierderea Paradisului și a condiției naturale a omului.

Cu toții cunoaștem sau ne-am întâlnit cu diferite cazuri de nerecunoștință. Există un proverb „nici câinele nu mușcă mâna care-l hrănește”, omul turbat din cauza frustrărilor sfâșie în multe situații mâna care îl hrănește. Mulți am oferit un sprijin care a schimbat (în bine) viața cuiva, primind în schimb răceală și o atitudine răutăcioasă, ostilă, morocănoasă sau ursuză. Nerecunoscătorul scuipă în farfuria din care a mâncat. Reacția binefăcătorului poate să fie una de descumpănire, de gust amar pentru un ajutor oferit spontan cu bună-credință sau din convingere sau printr-o solicitare expresă a beneficiarului. Aceasta poate reduce entuziasmul sau disponibilitatea binefăcătorului de a-și manifesta buna-credință sau altruismul și în alte situații. Și uite cum găsim și un răspuns la dilema „de ce este lumea atât de rea?”… și pentru că se sparge oglinda când ne uităm în ea și credem că suntem cei mai minunați. În lume există interdependență și o anumită ciclicitate a lucrurilor și ar trebui să ne readucem mereu aminte de aceste lucruri.

La baza acestui sentiment negativ al nerecunoștinței se află dragostea pentru propria preamărire, narcisismul și din nou invidia. Se întâmplă deseori ca unul din motive să fie și calitatea îndoielnică și mintea „subțiată” a unor persoane. Alte cauze sunt proasta educație. Persoanele nesigure pe sine și cu un scăzut nivel de autostimă (pe care nu o conștientizează, având impresia superiorității) au dificultăți în a mulțumi. Pe invidios binefacerile (chiar în cazul său) îl irită sau chiar mânie împotriva binefăcătorului. Persoanele care au tendința de a fi nerecunoscătoare sunt caracterizate de un sens excesiv de autostimă, aroganță, vanitate și o nevoie, greu de stăvilit, de admirație și aprobare. Nerecunoștința mai poate fi cunoscută și sub numele de sindromul beneficiarului ranchiunos.

O altă abordare a celor care suferă de egolatrie și nesimțire este că li se cuvin lucruri, ori ceea ce ni se cuvine este doar ceea ce obținem prin sacrificiu. Abordarea frecvent întâlnită este „nu datorez nimănui nimic!”, uitând că mereu cineva te motivează să obții ceva.  

Gratitudinea este greu de cultivat, chiar dacă proiectează de departe frumusețea de caracter a unei persoane. Viciile ne infectează sufletele și egoismul ne inundă existența. Cei care se autopreamăresc își varsă (elimină în sens figurat prin esofag și pe gură) conținutul pe care l-au asimilat prin răutate și aroganță.

Dintr-o abordare spirituală uitarea sau ignorarea binefăcătorului este asemănată cu o boală a sufletului. Doar unul din zece leproși vindecați de Hristos a avut sufletul sensibil după ce a fost tămăduit să vină și să mulțumească, ceilalți au rămas betegi prin uitarea binefăcătorului. A mulțumi pentru binele primit poate echivala cu o rugăciune, nu doar cu un act de respect și de bun-simț. Din păcate si noi suntem la fel ca cei nouă, nu suntem mulțumiți niciodată cu ceea ce Dumnezeu ne trimite, si mai ales nu-I mulțumim.

Nerecunoștința poate fi înlăturată doar de oamenii care află forța spiritului și a gândirii obiective, detașate de pasiuni. Să redescoperim estetica limbajului, gustul demnității de oameni și valoarea expresiei simbolice. Este indicat să acționăm recuperând dimensiunea bunătății, a eleganței, a recunoștinței, îmbogățind astfel relațiile umane.

George BOLOGAN / Jun 29, 2024