Conferința Națională de Asistență Socială

8 iulie 2024

A XVI-a ediție a Conferinței Naționale de Asistență Socială, care a avut tema: DE LA CONFLICT LA OPORTUNITATE, a reunit asistenți sociali și alți specialiști din domeniul social din toată țara, la Predeal, în intervalul 4-6 iulie a.c.

Abordarea teoretică privind modul în care se creează și se mențin relațiile în contextul profesional al asistenței sociale, noțiunile despre negocierea și medierea în conflict, conflictele generate de modificările legislative la nivel de practică profesională și la nivel de servicii sociale – toate acestea sunt doar câteva dintre subiectele dezbătute la acest eveniment. Conflictul la nivel personal și profesional și conectarea cu noi înșine în timpul unui conflict și trecerea prin filtrul personal al fiecăruia a emoțiilor primite și transmise celuilalt în timpul unui conflict au dus la invitația de a încerca să identificăm nevoia din spatele replicilor nu foarte prietenoase din timpul unui conflict.

Întrebările și curiozitățile celor peste 60 de participanți au generat alte discuții constructive prin care s-a încercat căutarea de soluții practice și aplicabile. Partea practică a conferinței, prin atelierele și grupurile de lucru, a înseninat chipurile participanților și a oferit o stare de bine, în ciuda programului încărcat al evenimentului.

La eveniment au participat Alexandra Lascău și Teodora Boda, ambele asistenți sociali în cadrul Asociației Caritas Eparhial Oradea. Atelierele și grupurile de lucru la care au participat au deschis noi perspective asupra misiunii pe care o au de îndeplinit, iar impresia generală post-eveniment este aceea că este nevoie continuă de intervizare profesională și, mai ales, de o conectare cât mai eficientă între specialiștii din domeniu (pe de o parte) și persoanele care beneficiază de serviciile de asistență socială (pe de altă parte). Informațiile primite, modul în care s-a desfășurat evenimentul, atmosfera și relațiile de comunicare de acolo rămân pilonii care parcă îndeamnă deja participarea la conferință și anul viitor.


Teodora BODA
Asistent social principal

Vezi alte noutăți

12 februarie 2025
În fiecare zi, la Centrul rezidențial „Casa Frențiu", desfășurăm cu beneficiarii activități recreative și de socializare prin care încercăm să păstrăm atmosfera familială existentă în centru.
31 ianuarie 2025
Ultima zi lucrătoare a lunii este aproape mereu o bucurie pentru beneficiarii cantinei sociale. Mult așteptatul desert pe care îl oferim aniversaților lunii în curs aduce de fiecare dată zâmbete, îmbrățișări și urări de bine. Și astăzi, 31 ianuarie a.c., a fost la fel.
30 ianuarie 2025
Centrul social „Maria Rosa” din Oradea a găzduit joi, 30 ianuarie 2025, Ziua Voluntarului Caritas, a XIX-a ediție, sub motoul „Voluntar zi de zi”.
Mai multe noutăți
Share by: