Actele de voluntariat derivă din înţelegerea conştientă a cuvântului „sprijin”. Libertatea de a te face util şi de a simţi plăcerea unui sincer „Mulţumesc!” se transformă într-un imbold esenţial de a lua parte la acţiuni de voluntariat, asta ne spun voluntarii de fiecare dată când participă la acțiunile de voluntariat. Îi vedem prezenți, îi simțim mereu aproape, dornici să ajute, să fie alături de cei în nevoie, fiind prezenți și în această perioadă la acțiunile de colectare pentru refugiații ucraineni.

În momente de incertitudine, necunoaștere și frică ale vecinilor ucraineni, am văzut o deschidere foarte mare atât din partea donatorilor cât și din partea voluntarilor care s-au mobilizat în a fi alături de noi, pentru a ne ajuta, să ajutăm și noi mai departe.

Suntem bucuroși să avem alături de noi o echipă unită, sensibilă și deschisă la nevoile vecinilor noștri ucraineni care în această perioadă trec prin momente dificile. Ajutorul a venit și din partea unei echipe de voluntari de la Facultatea de Asistență Socială din Oradea care, de când au aflat că organizăm colecta pentru refugiați, s-au mobilizat și zilnic ne sunt aproape. O parte dintre acești voluntari a decis să rămână alături de noi și să participe și la celelalte acțiuni de voluntariat organizate de către Asociația Caritas Eparhial Oradea. Voluntarii prezenți la această acțiune de colectare au cunoscut și o familie din Ucraina, au interacționat cu aceștia, ba mai mult au împărtășit experiențe, descoperind astfel că au hobby-uri comune cu una dintre fiicele acestei familii.

Vă mulțumim că ne sunteți aproape, că de fiecare dată când vă cerem ajutorul nu ezitați să îl oferiți! Voi, voluntarii, sunteți acele ființe care colorați viețile celor care acum sunt zugrăvite doar în alb și negru, iar voi le dați culoare, voi aduceți zâmbete și vă mulțumim pentru asta, oameni de bine!

Patricia PELE

Coordonator voluntari

Primim constant mesaje, impresii, feedback-uri de la voluntari, după participarea la activitățile de voluntariat:

„În vinerile Postului Mare, credincioșii catolici se roagă Calea Crucii, rememorând astfel drumul parcurs de Isus, suportând dureri și batjocură până la apoteoticul final, moartea pe cruce.

„Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!” (Ps.144). Astfel ne considerăm și noi, fericiți că ne putem ruga Domnului, mulțumindu-I pentru toate harurile pe care ni le dă.

Iată, însă, că în pragul Postului Mare din acest an, frații noștri din Ucraina merg la modul cel mai dureros cu putință pe Calea Crucii. Noi, cei „fericiți” și binecuvântați, îi privim cu durere lăsându-și casele și agoniseala unei vieți pentru a se îndrepta spre cine știe unde...

Aflând că și la noi se vor strânge lucruri de urgentă necesitate pentru refugiați, inima mi s-a umplut de duioșie și compasiune pentru cei disperați, obosiți, flămânzi și însetați. Am simțit că acești frați ai noștri și, mai mici frați ai Domnului, au neapărată nevoie de sprijinul nostru, al meu, cât ar fi el de neînsemnat.

Aveam în casă lucruri, păstrate pentru eventualitatea venirii unor musafiri pe neașteptate, perne, pături și pilote, ca atunci când copiii erau mici și veneau prieteni să doarmă la noi. Acum veniseră, tot pe neașteptate, musafiri, dar speriați, îndurerați și care aveau nevoie de ajutor. Venise momentul să pot utiliza acele lucruri. Am împachetat repede totul, am adăugat câteva conserve de casă și, ulterior, produse de igienă personală și le-am dus la centrul unde se colectau.

Sunt voluntar Caritas de vreo 15 ani, m-am implicat în activități de voluntariat în măsura în care timpul mi-a permis, dar, întotdeauna, cu mult suflet. În același mod am procedat și acum și, ajungând acolo, am avut surpriza plăcută să găsesc voluntari dintre refugiați, oameni care veneau să dea o mână de ajutor, fiindu-ne alături în strângerea și sortarea produselor. Unul din ei, Igor, era puțin răcit și m-am oferit să-l însoțesc la farmacie să-i cumpăr medicamente sau, cel puțin, să-i ofer bani să și le cumpere el, dar a refuzat politicos, spunând că și-a schimbat bani și are.

Mă doare ceea ce se întâmplă în Ucraina, mă doare să știu cum familii întregi rămân pe drumuri și sentimentul că nu fac destul pentru ei mă obsedează...Dar sunt încredințată că „își vor preface săbiile în pluguri și lăncile în seceri”, că se vor putea întoarce în locurile dragi și „niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam și nu vor mai învăța să se războiască”(Is 2,4).

Datorită acestui deziderat, suntem datori să ne rugăm pentru luminarea minților celor ce vor războaie și pentru renașterea poporului ucrainean, asemenea păsării Phoenix, din propria-i cenușă.

Iar, tu, Doamne, primește aportul nostru, al voluntarilor, căci tot ce facem semenilor în suferință, Ție îți facem.” Cornelia Vesea

„Sunt oameni obișnuiți ca mine și ca tine, care au pierdut totul. Și-au lăsat întreaga viață în spate ziua în care au plecat din Ucraina, dar nu și patriotismul pătrunzător. În aceste câteva zile în care i-am cunoscut, fiecare dintre ei, pe rând, și-a exprimat, în repetate rânduri, dorința de a-i ajuta pe compatrioții lor. Ei își concentrează eforturile către contribuțiile pe care le pot aduce în viețile celor care se confruntă cu aceleași dificultăți sau chiar și mai cumplite. În suferința lor, au știut că altcineva suferă și au avut curajul să împărtășească compasiunea. În esență, acesta este chiar lucrul care ne definește societatea — cum îi tratăm pe cei mai nefericiți decât noi.” Naomi Oros

„Experiența mea ca voluntar în cadrul colectei pentru refugiați mi-a lăsat un sentiment aparte. Am mai participat la diverse colecte organizate de Asociația Caritas Eparhial, dar aceasta a avut un impact emoțional destul de puternic.

Am reușit să discut cu un refugiat ucrainean și am înțeles situația mai bine, iar acest lucru m-a determinat să îmi doresc să ajut cât de mult pot în situația de față. Sunt recunoscătoare pentru că am avut această oportunitate.”  Cristina Danciu

„Cred că experiența pe care am avut-o la colecta de alimente nu poate fi descrisă în cuvinte. M-a făcut să înțeleg că trebuie să prețuiesc tot ceea ce am, pentru că viața poate lua mereu o întorsătură neașteptată. Familia de refugiați m-a impresionat prin puterea cu care au reușit să povestească drumul lor până în Oradea și clipele de groază prin care au trecut. Speranța că totul va fi bine se citea pe fețele lor, iar ajutorul pe care îl primesc este foarte important pentru ei. Chiar dacă nu i-am ajutat cu nimic în mod direct, ei mi-au mulțumit și cred că nu o să uit niciodată acest lucru.” Patricia Stoica

„Am trăit niște momente foarte frumoase în timpul colectei pentru refugiați. Am povestit, am aflat lucruri noi despre situația din Ucraina, i-am luat un interviu domnului din Ucraina și am petrecut niște momente frumoase alături de ceilalți voluntari. Însă, cele mai frumoase momente au fost acelea când întâmpinam oamenii, deoarece se citea pe chipul lor iubirea cu care ofereau donațiile. Doi bătrânei au venit și au oferit din puținul lor ceva, fiindcă au vrut să ajute, să facă o diferență, să fie o schimbare. Au fost niște momente unice, la fel ca bucuria de pe chipul donatorilor.” Antonia Bodiu

„Un moment de realizare, că fiecare poate ajuta doar să aibă inima deschisă pentru a face bine. Oamenii trebuie să se susțină și să susțină dreptatea indiferent de nație. Am aflat despre situația actuală din Ucraina și am vorbit despre demersurile ce se pot face în această privință. Implicarea e ceea ce contează și ceea ce unește oameni.” Adelina Țicărat

„În zilele petrecute la voluntariat am remarcat o deosebită mobilizare din partea comunității, într-un timp atât de scurt ne-au trecut pragul o mulțime de oameni încărcați cu alimente, haine, şi mai ales cu speranță şi dorința de a ajuta. Ca voluntari, am lucrat cot la cot cu o familie minunată de refugiați, oameni dornici să facă orice pentru a se asigura că semenii lor o vor duce măcar puțin mai bine. Chiar dacă nu vorbim aceeaşi limbă și uneori ne e greu să comunicăm, totul decurge într-o veselie constantă şi găsim mereu o vorbă de schimbat. Cu cei mai tineri ne place să povestim despre hobby-uri, pasiuni comune, animale de companie şi despre viețile lor de acasă, să descoperim omul din spatele tragicului.”  Luana Avram