Sărbătoarea Paștelui la ”Casa Frențiu”

23 aprilie 2022

Creștinii sărbătoresc această zi în cinstea Învierii lui Isus Cristos după două zile de la răstignirea pe cruce. Această sărbătoare are o semnificație puternică pentru creștini, fiind marcată de obiceiuri străvechi și de tradiții: oul pictat, iepurașul, masa cu mâncăruri tradiționale de Paște - cozonac, pasca, miel, slujba de sâmbătă seara cu luarea luminii. Această sărbătoare reprezintă un moment de liniște sufletească și de apropiere de familie pentru fiecare dintre noi.


La ”Casa Frențiu”, în Joia Mare, am organizat împreună cu doamna Miorița Săteanu un program artistic care a fost deschis de către președintele Asociației Caritas Eparhial Oradea, pr. Todorean Olimpiu. Programul a cuprins poezii interpretate de doamna Miorița Săteanu, de doamna profesoara Florica Mera și de bunicuțele noastre. Alături de noi au fost interprete de muzică populară Lorena și Denisa Ghib, și Natalia Bakro, care ne-au încântat cu vocile și cântecele lor pline de emoție, ajungând în sufletele tuturor.


Pe lângă momentul artistic, bunicuțele de la centru și-au ales câte o decorațiune de Paște confecționate sub îndrumarea doamnei Ecaterina Greu, directoarea taberei „Ceata lui Pițigoi”.


Acest eveniment a avut o încărcătură emoțională puternică atât pentru rezidenți, cât și pentru personal și invitați.

 

Mihaela CORB

Asistent social debutant


Vezi alte noutăți

12 februarie 2025
În fiecare zi, la Centrul rezidențial „Casa Frențiu", desfășurăm cu beneficiarii activități recreative și de socializare prin care încercăm să păstrăm atmosfera familială existentă în centru.
31 ianuarie 2025
Ultima zi lucrătoare a lunii este aproape mereu o bucurie pentru beneficiarii cantinei sociale. Mult așteptatul desert pe care îl oferim aniversaților lunii în curs aduce de fiecare dată zâmbete, îmbrățișări și urări de bine. Și astăzi, 31 ianuarie a.c., a fost la fel.
30 ianuarie 2025
Centrul social „Maria Rosa” din Oradea a găzduit joi, 30 ianuarie 2025, Ziua Voluntarului Caritas, a XIX-a ediție, sub motoul „Voluntar zi de zi”.
Mai multe noutăți
Share by: