Rugăciunea, dialog cu Dumnezeu

6 decembrie 2022

Propunerea noastră este aceea de a se spune rugăciunea înainte de prânz sau înainte de cină, atunci când toţi membrii familiei sunt împreună. Adunaţi în jurul mesei, se aprinde o lumânare, în timpul unei săptămâni se aprinde aceeaşi lumânare; acesta este gestul care spune că a început rugăciunea: lumina indică o prezenţă invizibilă, dar reală, oaspetele atât aşteptat de noi, Isus, care este mereu prezent atunci când doi sau trei sunt adunaţi în numele lui.

Lumânarea aprinsă va fi pusă în mijlocul mesei în aşa fel încât toţi să o poată vedea cum arde şi, împreună, vor face semnul crucii, se va citi textul biblic şi meditaţia care urmează (reflecţia), rugăciunea „Tatăl nostru” şi încheierea.


Marți, 6 decembrie 2022

În numele Tatălui şi al Fiului, şi al Spiritului Sfânt. Amin.

Text biblic
Din Cartea I Regi: Când sfeşnicul Domnului nu se stinsese încă şi Samuel era culcat în cortul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu, a strigat Domnul către Samuel: “Samuele, Samuele!” Iar el a răspuns: “Iată-mă!” (III, 3-4)

Reflectăm
Noaptea este timpul cel mai bun pentru tăcere şi pentru ascultare. Glasul lui Dumnezeu, care ne cheamă pe fiecare pe nume poate fi auzit atunci când tăcerea veghează şi este gata să răspundă. Alegerile noastre din viaţă, chiar şi cele mai banale, sunt orientate de chemarea Domnului? Ştim să arătăm copiilor noştri o viaţă pe care o trăim ca răspuns la Cuvântul Domnului?

Tatăl nostru...

O, Doamne, care ai ales să trăieşti printre noi pentru că ne iubeşti şi aştepţi un răspuns de iubire din partea noastră, fă ca în mijlocul lucrurilor pe care le facem să putem esperimenta spaţii de tăcere şi de rugăciune pentru a Te putea întâlni şi a-ţi spune “Da-ul “ nostru. Amin.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie. Amin.

Vezi alte noutăți

12 februarie 2025
În fiecare zi, la Centrul rezidențial „Casa Frențiu", desfășurăm cu beneficiarii activități recreative și de socializare prin care încercăm să păstrăm atmosfera familială existentă în centru.
31 ianuarie 2025
Ultima zi lucrătoare a lunii este aproape mereu o bucurie pentru beneficiarii cantinei sociale. Mult așteptatul desert pe care îl oferim aniversaților lunii în curs aduce de fiecare dată zâmbete, îmbrățișări și urări de bine. Și astăzi, 31 ianuarie a.c., a fost la fel.
30 ianuarie 2025
Centrul social „Maria Rosa” din Oradea a găzduit joi, 30 ianuarie 2025, Ziua Voluntarului Caritas, a XIX-a ediție, sub motoul „Voluntar zi de zi”.
Mai multe noutăți
Share by: