19 decembrie 2024

Propunerea noastră este aceea de a se spune rugăciunea înainte de prânz sau înainte de cină, atunci când toţi membrii familiei sunt împreună. Adunaţi în jurul mesei, se aprinde o lumânare, în timpul unei săptămâni se aprinde aceeaşi lumânare; acesta este gestul care spune că a început rugăciunea: lumina indică o prezenţă invizibilă, dar reală, oaspetele atât aşteptat de noi, Isus, care este mereu prezent atunci când doi sau trei sunt adunaţi în numele lui.

Text biblic:
Din Evanghelia lui Luca: „Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi, pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga. Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. (…) Şi a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei. Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavril, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. Şi iată vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.” (1, 5-20)

Reflectăm:
Există ceva profund uman și divin în această poveste a lui Zaharia și a Elisabetei. Doi oameni drepți și credincioși, dar cu inima frântă: Elisabeta nu poate avea copii, iar timpul pare să le fi furat chiar și speranța. Cât de des ne simțim așa? Ca și cum Dumnezeu întârzie sau chiar este distant. Totuși, chiar în acea rutină zilnică plină de așteptări și oboseală, Dumnezeu intervine. Îngerul Gabriel îi apare lui Zaharia în timp ce acesta își îndeplinea serviciul la templu. Dumnezeu intră în viața lui obișnuită cu o promisiune extraordinară: un fiu, Ioan, care va fi mare înaintea Domnului. Este emoționant să ne gândim că Dumnezeu nu Își uită niciodată promisiunile. Chiar dacă ne simțim sterpi, goi sau fără un viitor, Dumnezeu are un plan mai mare decât ne putem imagina. Elisabeta spune: „Aceasta este ceea ce a făcut Domnul pentru mine”. Acesta este limbajul recunoștinței. În timpul acestei novene, să încercăm să ne vedem viața prin ochii Elisabetei, recunoscând micile miracole pe care Dumnezeu le face deja pentru noi.

Tatăl nostru...

Maria, Mama așteptării și a bucuriei, învață-ne să ne încredem în Domnul chiar și în vremuri de sterilitate și tăcere. Cu tine, să păstrăm speranța în inimile noastre și să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru fiecare dar, mare și mic, pe care ni-l încredințează. Amin.