Un strop de bucurie

2 octombrie 2022

În rândul beneficiarilor cantinei sociale este cunoscut deja faptul că sfârșitul de lună poate aduce o surpriză dulce prin care să arătăm aniversaților din luna respectivă că știm că au avut o zi doar a lor. Așa cum știm și faptul că, de cele mai multe ori, nu au pe cineva care să le ureze "La Mulți Ani!", nu au pe cineva care să îi surprindă și care să le însenineze ziua de naștere.

Ziua de 28 septembrie a.c. s-a dovedit a fi cu zâmbet și cu emoție pentru doi beneficiari ai serviciului cantina socială. Bucurie au avut toți cei prezenți la masa de prânz, pentru că au primit un desert pregătit de o doamnă care nu doar astăzi a pus suflet și multă pricepere în pregătirea desertului. Și pentru mesele festive din cantina socială această doamnă, în mod voluntar, oferă ajutor în bucătăria cantinei.

Atmosfera a fost veselă, iar sentimentul de recunoștință a dominat feedback-ul beneficiarilor, așadar mulțumim, în numele beneficiarilor, voluntarei care a ajutat ca astfel de momente să aibă continuitate la cantina socială.

Aniversaților lunii septembrie le dorim sănătate, liniște sufletească și să găsească, înăuntrul lor, puterea de a rezista greutăților pe care le au la orice pas! "La mulți ani!", viața să vă fie mai blândă!

Teodora BODA
Asistent social specialist

Vezi alte noutăți

12 februarie 2025
În fiecare zi, la Centrul rezidențial „Casa Frențiu", desfășurăm cu beneficiarii activități recreative și de socializare prin care încercăm să păstrăm atmosfera familială existentă în centru.
31 ianuarie 2025
Ultima zi lucrătoare a lunii este aproape mereu o bucurie pentru beneficiarii cantinei sociale. Mult așteptatul desert pe care îl oferim aniversaților lunii în curs aduce de fiecare dată zâmbete, îmbrățișări și urări de bine. Și astăzi, 31 ianuarie a.c., a fost la fel.
30 ianuarie 2025
Centrul social „Maria Rosa” din Oradea a găzduit joi, 30 ianuarie 2025, Ziua Voluntarului Caritas, a XIX-a ediție, sub motoul „Voluntar zi de zi”.
Mai multe noutăți
Share by: