Împreună cântăm “La Mulți Ani!”

29 septembrie 2023

Sfârșitul acestei luni a adus multă emoție și bucurie în rândul beneficiarilor cantinei sociale. Ca de obicei, încercăm să aducem un strop din atmosfera de familie persoanelor fără adăpost, persoanelor singure care nu-și au familia aproape. Astfel, în cursul zilei de 29 septembrie a.c., am îndulcit această zi cu un desert adus în mod special pentru aniversații acestei luni.

Zâmbetele celor prezenți la masa de prânz și nerăbdarea de a savura acest desert au întregit atmosfera din cantină și i-au emoționat pe sărbătoriții care au trăit acest moment cu timiditate și recunoștință. Cântarea specifică acestui eveniment a atins într-un mod sensibil sufletele beneficiarilor aniversați!

La rândul nostru, suntem bucuroși că reușim să oferim celor ai nimănui mici surprize care să mai aline din greul pe care aceste persoane îl au zi de zi, redându-le sentimentul de apartenență la un grup social.

Viața să vă fie mai blândă și să găsiți mereu puterea de a merge mai departe!

Teodora BODA
Asistent social specialist

Vezi alte noutăți

12 februarie 2025
În fiecare zi, la Centrul rezidențial „Casa Frențiu", desfășurăm cu beneficiarii activități recreative și de socializare prin care încercăm să păstrăm atmosfera familială existentă în centru.
31 ianuarie 2025
Ultima zi lucrătoare a lunii este aproape mereu o bucurie pentru beneficiarii cantinei sociale. Mult așteptatul desert pe care îl oferim aniversaților lunii în curs aduce de fiecare dată zâmbete, îmbrățișări și urări de bine. Și astăzi, 31 ianuarie a.c., a fost la fel.
30 ianuarie 2025
Centrul social „Maria Rosa” din Oradea a găzduit joi, 30 ianuarie 2025, Ziua Voluntarului Caritas, a XIX-a ediție, sub motoul „Voluntar zi de zi”.
Mai multe noutăți
Share by: