a) În special cele din zona Cartierul Tineretului sau limitrof, pentru a putea crea împreună acest proiect cu beneficii pe termen lung pentru copiii angajaților. Cei care au copii știu cât de important este să ai în proximitatea locuinței sau a locului de muncă o instituție de școlarizare pentru copii.
b) Totodată, companiile din Bihor și din țară, cărora le transmitem că sponsorizarea poate fi mai mult decât un act de binefacere sau un gest de publicitate, marketing comunitar. Calitatea de sponsor al unui proiect îți poate aduce beneficii însemnate: îmbunătățirea imaginii companiei, recunoașterea brandului ca unul implicat în acțiuni cu impact comunitar, fidelizarea partenerilor și a clienților.
Persoanele fizice din Oradea, din țară sau din străinătate, care sunt legate sufletește de Oradea, care doresc să contribuie ocazional cu o sumă de bani sau prin donații salariale fixe recurente, lunar, la construirea Grădiniței Frențiu.
Noile generații sunt viitorul, iar modul în care sistemul educațional îi pregătește pentru ziua de mâine arată și calea spre care să evoluăm ca societate.
Tocmai din acest motiv facem apel la sprijinul și suportul tuturor celor care vor să lase ceva în urma lor, pentru a putea construi o grădiniță nouă, modernă, la nivel european, într-un mediu corespunzător și propice dezvoltării intelectuale și emoționale a copiilor.
Completează formularul online!
Ai nevoie de Aplicația Adobe Reader (o poți descărca de aici: https://get.adobe.com/ro/reader/)
*Cum semnezi electronic?
a. Ai nevoie de Aplicația Adobe Reader
b. Selectezi editare cu Fill&Sign
c. Creează-ți o semnătură, salvează-o
d. Plasează semnătura în zona „Semnătură contribuabil”
Îți mulțumim că ai trimis formularul 230 și că ești alături de activitatea Caritas Eparhial Oradea.
Ne pare rău, s-a petrecut o eroare. Te rugăm să încerci mai târziu.
Completează formularul fizic!