Dincolo de reperele spațio-temporale, acest eveniment a adus laolaltă persoane cu aceeași formare profesională și cu aceleași principii etice în baza cărora activează în domeniul socio-uman.

Mărturisirile celor care zi de zi dezvoltă politici și măsuri pentru un progres real în acest domeniu, precum și încurajările lor mi-au validat, pe de o parte, sentimentul de apartenență la grupul asistenților sociali prezenți, iar pe de altă parte mi-au întărit anumite convingeri personale: să rămân umană la durerea celorlalți, să rămân rațională și fermă în situații-limită, să nu accept nici o formă de compromis venită din partea beneficiarilor serviciilor sociale. Dependența de un anumit serviciu social sau de un asistent social este un element nociv în plus pentru beneficiarul care găsește un refugiu în acest gen de relație socială, iar pentru noi, ca specialiști, este un semnal puternic că undeva greșim, că ceva ne scapă din vedere. De cele mai multe ori, soluțiile pentru ieșirea din situațiile de dificultate în care aceștia se află sunt tot la ei, în resursele de care aceștia dispun, dar au uitat, poate, să ierte, să fie solidari, să empatizeze, să reconstruiască destine prăbușite de greșeli, de prejudecăți, de abandon, de pierderea cuiva drag. 

Personal, mi s-au reconfirmat lucruri aflate, de altfel, la locul meu de muncă: nu este un semn de slăbiciune dacă devenim uneori vulnerabili sau dacă ne simțim copleșiți sau depășiți de anumite situații, chiar dacă suntem specialiști în asistența socială. Este indicat să cerem ajutor echipei noastre și, mai ales, să știm să ne lăsăm ajutați, pentru că nu ne putem depăși limitele decât în măsura în care acceptăm existența lor în firea noastră, în modul de a gândi și de a acționa. Nu suntem singuri și putem să ne îndreptăm spre drumul bun pașii atunci când ajungem pe cărări nepotrivite. Stă în puterea noastră să transformăm mici grupuri sociale (mai ales cele defavorizate) în comunități temporare în care oamenii să-și redescopere propriul potențial, dar și resursele ascunse în cei de lângă ei.

O adevărată provocare din punct de vedere profesional consider că este aceasta: să reușesc să conectez problemele unora cu resursele celorlalți- membri ai aceleiași categorii sociale, ai aceluiași mediu în care își duc existența. Trebuie doar curaj, perseverență și convingerea că toate eforturile vor avea rezultatul așteptat: un plus de calitate în viața beneficiarilor, creșterea gradului de autonomie personală și, de ce nu, redobândirea propriei independențe pierdută, treptat, în furtunile vieții.