În perioada 5 – 7 aprilie 2023, a avut loc un training avansat de formare în practicile restaurative, susținut de Vidia Negrea și Judit Makai-Dimeny, în localitatea Ioaniș, comuna Finiș. Formarea a avut loc în cadrul proiectului Dezvoltare locală pentru comunități dezavantajate din Județul Bihor. La formare a participat echipa care lucrează în comuna Finiș.
În cadrul proiectului se dezvoltă un nou model de intervenție și bune practici în lucrul cu grupurile vulnerabile, servicii de educație parentală, servicii pentru accesarea pieței muncii, servicii socio-medicale precum și un model de intervenție (practici de intervenție) în lucrul cu copiii.
În cadrul trainingului au fost prezentate principiile abordării restaurative și tehnicile utilizate, dar nu doar la nivel teoretic ci în activitatea de zi cu zi. A fost exersat modul în care se reflectă acestea în implementarea proiectului, în relația cu beneficiarii, în cadrul relațiilor dintre membrii echipei, în relația echipelor cu alte echipe din proiect, cu managementul proiectului, precum și cu comunitatea și cu autoritățile locale.
La finalul celor 3 zile, au fost exprimate concluziile participanților despre importanța relațiilor și despre importanța îngrijirii acestor relații în contextul presiunilor care provin din realitate și din activitățile de zi cu zi și s-a subliniat cât este de important ca această îngrijire a relațiilor să nu fie neglijată.
Rezultatele trainingului sunt: consolidarea relațiilor dintre membrii echipei, conștientizări ale participanților, discutarea unor probleme latente și prelucrarea lor, diminuarea tensiunilor și găsirea de soluții în comun. A fost prelucrată reflecția participanților și ceea ce s-a întâmplat până la momentul de față în proiect și planificarea următoarei perioade.
Adela POPA-GHIȚULESCU
Coordonator grup țintă