) s-a înființat pentru a veni, în mod eficient și specializat, în întâmpinarea persoanelor refugiate din Ucraina, în contextul războiului declanșat de Rusia la sfârșitul lunii februarie a.c.
Prin toate serviciile și activitățile noastre, încercăm să oferim beneficiarilor sentimentele de siguranță și de solidaritate și ne implicăm activ în găsirea de soluții care ar putea să le ofere o stabilitate materială, financiară, emoțională, psihică. Scopul nostru este, de pe o parte, prevenirea scăderii nivelului de trai, creșterea calității vieții lor aici, în țară străină; pe de altă parte, sprijinul nostru are ca scop dobândirea, de către beneficiari, a autonomiei personale și a independenței financiare. Considerăm că o persoană dependentă de anumite servicii și/ sau ajutoare rămâne totuși o persoană vulnerabilă, ușor de manipulat, supusă riscurilor unor decizii greșite care pot avea consecințe dezastruoase pe termen lung.
Suntem alături de fiecare din cele 100 de familii
înregistrate la centrul nostru (350 de persoane), mediem și facilităm accesul persoanelor refugiate pe piața muncii, accesul lor la serviciile locale publice. Ne implicăm în demersurile necesare pentru integrarea socio-profesională. Avem 9 persoane
pe care le-am însoțit, în mod repetat, la AJOFM, dintre care 5 persoane au reușit să se angajeze și care reușesc, chiar dacă destul de modest deocamdată, să își întrețină familiile care însumează un număr de 32 de persoane.
Mai mult, Asociația Caritas Eparhial Oradea, prin structura CICRO, dar și prin serviciul social Centru Rezidențial “Casa Frențiu”, a angajat 7 persoane ucrainene pentru funcțiile de psiholog, învățător, translator, infirmieră, ceea ce înseamnă că 23 persoane aferente familiilor persoanelor angajate la CICRO au, în prezent, o siguranță a zilei de mâine și încrederea că vor reuși să se dezvolte din punct de vedere profesional aici, la Oradea, și să dobândească o stabilitate financiară de care au atât de multă nevoie!
Datorită translatorului angajat la CICRO, reușim să mediem dialogurile dintre beneficiarii centrului și instituțiile publice. Ajutăm la scrierea de CV-uri, programăm și însoțim beneficiarii pentru interviuri și susținem aceste familii în procesul de integrare pe piața muncii. Ulterior, beneficiarii CICRO au creat legături de comunicare și s-au susținut reciproc în acest proces de integrare profesională. Astfel, avem încă 7 familii
care au cel puțin o persoană care lucrează cu contract de muncă în Oradea, însumând un număr de 34 de persoane care se bucură de această realizare a celor din familiile lor care au reușit să se angajeze.
Avem înscrise 100 de persoane
la un medic de familie, care oferă consulturi și îndrumări medicale, administrează vaccinuri nou-născuților din aceste familii și intermediază relația cu CAS-ul în vederea asigurării medicale pentru persoanele care s-au angajat. Împreună cu translatorul centrului, am însoțit beneficiarii la medicul de familie cu care colaborăm. Am ajuns și la Secția UPU, atunci când situația a impus acest lucru, cumpărând ulterior, prin fondul de urgență, medicamentele care erau atât de necesare pentru beneficiari. Am obținut programări pentru consulturi medicale specializate și am însoțit beneficiarii în ziua programării.
Răspundem în mod profesionist nevoilor specifice fiecărei familii. Astfel, intermediem relația de comunicare cu instituțiile statului, însoțind beneficiarii la Serviciul de Imigrări – pentru obținerea permiselor de ședere, la AJOFM – în vederea inserției socio-profesionale a beneficiarilor, traducem documente de care au nevoie beneficiarii pentru obținerea azilului politic celor care au solicitat acest lucru, depunem cereri și documente la Direcția de Asistență Socială Oradea pentru obținerea stimulentului de creștere pentru nou-născuți, în cuantum de 2000 de lei – în prezent pentru 3 familii.
Oferim sprijin material și financiar familiilor numeroase, familiilor unde nu există persoane angajate, familiilor care au membri cu dizabilități, femeilor însărcinate. Acest ajutor constă în oferirea de scutece, șervețele umede, produse de igienă, dar și vouchere, în vederea asigurării nevoilor de bază, dar și pentru a preveni scăderea nivelului de trai.
Intermediem relația de comunicare dintre beneficiari și proprietarii care oferă cazare prin programul 50/20, însoțind beneficiarii și ajutându-i să aleagă un spațiu potrivit pentru familiile lor, în funcție de specificul fiecărei familii. Până în prezent, 20 de familii
și, respectiv, 50 de persoane
aferente acestora au o locuință acum prin intermediul nostru.
Oferim programe educaționale pentru copiii refugiați, întrucât educația oferită astăzi rămâne temelia adulților de mâine. Copiii din familiile înregistrate în baza noastră de date, cu vârste cuprinse în ciclul primar, vin la centru și primesc informațiile cuprinse în programa școlară ucraineană, asimilează și aprofundează noțiunile școlare. Cât de curând și copiii înscriși la gimnaziu în școlile din Ucraina vor putea să primească sprijin pentru însușirea materiei școlare, în mod organizat și eficient, de la personal cu formare pedagogică, pentru a nu pierde legătura cu școala și pentru a se dezvolta armonios din acest punct de vedere.
Dezvoltăm continuu relații de comunicare cu fiecare familie, prin dialog constant, iar astfel identificăm nevoile care apar pe parcursul șederii lor în Oradea și încercăm să răspundem prompt noilor situații în care ei ne cer ajutorul. Și, chiar dacă nu avem răspunsuri pentru toate problemele persoanelor refugiate, știm că, odată soluționate nevoile stringente ale beneficiarilor, vor găsi sau vom găsi, împreună, soluții care să împlinească în mod potrivit șederea lor în Oradea.
Teodora BODA
Asistent social specialist